Ziua de 1 Decembrie 1918 este însă mai mult decât atât. Ea reprezintă o pagină sublimă a istoriei țării noastre pentru că este ziua în care toate provinciile locuite de români și aflate sub stăpânire străină s-au unit cu România, și anume Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș.
Întregirea României a fost realizată într-un context istoric deosebit și a fost marcată de trei momente succesive, în care teritoriile aflate sub stăpânire străină – Basarabia (Imperiul Țarist), Bucovina și Transilvania (Imperiul Austro-Ungar) – au fost alipite, în această ordine, la țara-mamă.
Unirea de la Alba Iulia a reprezentat un pas decisiv către desăvârșirea statului unitar național român, drumul către acest deziderat fiind unul extrem de lung și de anevoios, care avea să se încheie de facto abia după doi ani de lupte grele și demersuri diplomatice de răsunet.
Cu ocazia Zilei Naționale a României, preșcolarii și elevii sub coordonarea dnei învățător Raluca Gavrilă și cu sprijinul colectivului de cadre didactice înv. Damian Zenovia, înv. Stoian Sidonia, prof. Rotaru Andreea, prof. Done Marian au pregătit o activitate dedicată acestei sărbători naționale.
În prima parte, prof. Done Marian a prezentat elevilor din ciclul gimnazial etapizarea înfăptuirii Marii Uniri.
Partea a II-a a fost dedicată momentului artistic susținut în sala de sport. Alături de copii și cadre didactice a fost prezent dl primar Panaitescu Daniel precum și părinții elevilor.
Cu ocazia acestei activități, aduc mulțumiri întregului colectiv de cadre didactice pentru implicare și dăruire.
La mulți ani, Preșcolari și Elevi!
La mulți ani, Colegi!
La mulți ani, Cozieni!
Director, prof. Mădălina Neagu